Poems by Cosmin Perța 

1.
I Saw a Little Animal Crossing the Street

I saw a little animal crossing the street.
It was walking as if it had to get somewhere.
Do you still love me?
You bought me sneakers. I spent several hundred hours in those sneakers
on the street, at my desk, during classes, on benches, in parks, and in bars…
I sat as if I had nowhere to be.
I thought at some point to tell you something good,
I kept thinking of what to tell you,
and no good word from my lips.
You know, when I was six, my mom took me out to take pictures with me,
as if she knew that little boy wasn’t going to make it,
that his image needed to be kept somehow.
I followed that little animal for tens of meters,
but it seemed to know what it was doing, and I envied it.
A hedgehog on the street,
an old, tired, huge hedgehog. He was crying.
I slept with the hedgehog on my chest,
and he, scared, and I, insomniac, we somehow connected,
and fell asleep.
You told me we snored, me and the hedgehog.
The sneakers from you broke and smell horribly, although I still wear them in sun or rain.
I think that little, untamed animal is the one who has no place or no reason to go.
Do you still love me? Tomorrow I’ll throw away these sneakers,
but I’ll keep them for today, they’re so hard to peel off my feet.
 
Translated by Tiberiu Neacșu
 
 

 
2.
Poem about her

There are a few moments in a man’s life
when he could go insane and he actually does.
The man goes hunting,
he loses his best friend,
the man builds a house
and the house burns in flames.
The man loves. He loves a few times.
There are, however, a few essential moments in a man’s life.
When your beauty struck me
like a soft and heavy hammer made of lead, straight in the face,
that man didn’t believe.
When we stayed up till morning
and, unable to refrain myself, we left together
I didn’t know what to expect,
when love, like a pasty light,
voluptuously seeped into the room
flooding our brains and bodies,
I didn’t know what I could dream of.
When I already knew the next day
that I would never be able to part from you
I didn’t know what to do with all your love.
There are a few terrible moments in every man’s life,
it could be war, it could be madness, it could be that light
that was covering us.
The man, however, knows love, he is a man, he’s used to it
but to your hands he wasn’t.
To the way you looked at him
he wasn’t. To that music
resounding out of us,
more harmonious than Tiersen, sweeter
than the taste of my childhood jam cake,
he wasn’t.
There are very few moments in a man’s life
when he feels as if he could explode.
Back then he actually could.
 
Translated by Iris Nuțu
 
 
3.
Death Fugue

This path is not your path,
it never was.
I entered the eye of the storm, I saw you during the war,
a sad scarecrow in the middle of the field
in black clothes, muddied and torn.
The wind blew you side to side, whistled through your rags.
Iron yard birds fought high in the sky, and the earth
shook under exploding missiles, rattled with machine guns.
You wanted justice,
but that wasn’t yours either.
You paint hearts on the window to no avail:
the prince of silence
gathers troops below in the castle yard.
That justice was buried with those denied it.
Now, there is room only for revenge,
for strips of flesh hung to dry.
For un-move-me-nt.
It is your thoughts that—small nuclear bombs—will splatter
what’s left of the evil minds onto walls.
Poetry cannot save the world,
it can’t even save your body.
But you need to imagine how it would have been.
If you could have floated. If you could have levitated endlessly over the gloaming.
If your body would never decompose. If you’d find love. And reconciliation.
If you’d forgive yourself. If it wouldn’t hurt.
If none of them were born. Neither your parents nor their parents.
If it wouldn’t begin. If it wouldn’t end.
If you’d have been stronger.
If the Seine weren’t so cold.
You scribble your name with a fingernail on a vacated wall
in the middle of a field.
It’s quiet now.
Don’t look back.
Everything you need to forget is skulking behind you.
Black milk of morning we drink you at night
we drink you at dawn and noontime we drink you at dusk
we drink and we drink you.
 
Translated by Andrew Davidson Novosivschei
 
 
 
1.
Am văzut un animal mic traversând strada

Am văzut un animal mic traversând strada.
Mergea de parcă avea de mers undeva.
Mă mai iubeşti?
Mi-ai cumpărat tenişi. Am stat câteva sute de ore în tenişii ăia
pe stradă, la birou, la orele de curs, pe bănci în parcuri şi-n crâşme,…
am stat de parcă n-aveam de mers nicăieri.
Mă gândeam la un moment dat să îţi spun o vorbă bună,
m-am tot gândit ce să-ţi spun
şi nici o vorbă bună de pe buzele mele.
Ştii, când aveam şase ani m-a scos mama în oraş să-şi facă poze cu mine,
de parcă ştia că băieţelul acela nu va supravieţui,
că trebuie cumva păstrată măcar imaginea lui.
Am urmărit animalul acela mic câteva zeci de metri,
chiar părea că ştie ce face şi l-am invidiat.
Un arici pe stradă,
un arici bătrân şi obosit, uriaş. Plângea.
M-am culcat cu ariciul pe piept
Şi el speriat şi eu insomniac, ne-am conectat cumva
şi am adormit.
Mi-ai zis că am sforăit şi eu şi ariciul.
S-au rupt tenişii de la tine şi put îngrozitor deşi îi mai port, soare sau ploaie.
Cred că animalul mic şi sălbatic e cel care nu are unde şi de ce să se ducă.
Mă mai iubeşti? Mâine o să arunc tenişii ăştia,
dar azi îi mai ţin, sunt aşa de greu de dezlipit de picioare.
 
 
 
2.
Poem despre ea

Există câteva momente în viaţa unui bărbat
în care o poate lua razna şi chiar o ia.
 
Bărbatul merge la vânătoare,
îşi pierde cel mai bun prieten,
bărbatul construieşte o casă
şi casa arde în foc.
Bărbatul iubeşte. Iubeşte de câteva ori.
 
Există, însă, câteva momente esenţiale în viaţa unui bărbat.
 
Când m-a izbit frumuseţea ta,
ca un ciocan moale şi greu, de plumb, în plină figură,
bărbatul acela nu credea.
Când am stat până dimineaţă,
şi, fără să mă pot înfrâna, am mers împreună,
nu ştiam la ce mă pot aştepta,
când dragostea, ca o lumină păstoasă,
s-a prelins voluptoasă în toată camera
inundându-ne creierul şi corpurile,
nu ştiam ce pot visa.
Când a doua zi ştiam deja
că nu o să mă pot despărţi de tine niciodată
nu ştiam ce să fac cu toată dragostea ta.
 
Există câteva momente teribile în viaţa oricărui bărbat,
poate fi război, poate fi nebunie, poate fi lumina aceea
care ne acoperea.
 
Bărbatul însă ştie dragostea, e bărbat, e obişnuit cu ea,
dar cu mâinile tale nu era.
Cu felul în care îl priveai
nu era. Cu muzica aceea
mai armonioasă ca Tiersen, mai dulce
decât gustul prăjiturii cu dulceaţă din copilărie,
care din noi suna,
nu era.
 
Există foarte puţine momente în viaţa unui bărbat
în care să simtă că ar putea exploda.
Atunci chiar putea.
 
3.
Fuga morții

Drumul acesta nu e drumul tău,
nu a fost niciodată.
Am intrat în ochiul furtunii și te-am văzut în vremea războiului,
o sperietoare tristă, în mijlocul câmpului,
cu straie de pânză neagră, nămolite și rupte.
Vântul te apleca dintr-o parte în alta și șuiera trecându-ți prin zdrențe.
Orătănii de fier se luptau în adâncul cerului, iar pământul
era cutremurat de explozii de proiectile și țăcănit de mitraliere.
 
Tu voiai dreptate,
dar nici dreptatea aceea nu era a ta.
Zadarnic pe geam pictezi inimi:
prințul tăcerii
strânge ostași, jos, în curtea castelului[1]
Dreptatea aceea s-a îngropat odată cu cei ce-au pierdut-o.
Nu mai e loc acum decât pentru răzbunare,
pentru carne sfâșiată agățată pe grindă la uscat.
Pentru ne-miș-ca-re.
Gândurile tale, mici torpile nucleare, vor împrăștia
resturi din creierii celor răi pe pereți.
 
Lumea nu poate fi salvată de poezie,
nici măcar propriul corp.
Dar te încăpățânezi să-ți imaginezi cum ar fi fost.
Dacă ai fi putut pluti. Dacă ai fi putut levita deasupra asfințitului la nesfârșit.
Dacă trupul tău nu s-ar descompune niciodată. Dacă ai găsi dragoste. Și împăcare.
Dacă te-ai putea ierta. Dacă nu ar durea.
Dacă nu s-ar fi născut niciunul dintre ei. Nici părinții tăi, nici ai lor.
Dacă nu ar începe. Dacă nu s-ar sfârși.
Dacă ai fi avut mai multă putere.
Dacă Sena nu ar fi fost atât de rece.
 
Îți scrijelești cu unghia numele pe un zid abandonat
în mijlocul câmpului.
S-a făcut liniște.
Nu te uita în urmă.
Toate cele necesare uitării pândesc în spatele tău.
 
Negru lapte al zorilor noaptea te bem
te bem dimineața-n amiază și seara te bem
te bem și te bem.[2]
 


[1] Paul Celan, Zadarnic pe geam pictezi inimi, traducere de Maria Banuș

[2] Paul Celan, Fuga morții, traducere de Marian Banuș

Cosmin Perța (Romenia) was born in Viseu de Sus, Maramures, in 1982. He is a poet, novelist, playwright and essayist. His works have been translated into sixteen languages, and, in 2012, he was selected as the Best Young Romanian Prose Writer. In the Romanian and foreign press there are more than five hundred reviews and references to Perța’s work. In the last ten years he has been awarded some of the most prestigious Romanian literary prizes. Perța is currently working as a freelancer editor and professor of comparative literature at Hyperion University in Bucharest. In 2022 he made his first multimedia installation, Youth without old age and life without death. 
​

---

---